,,Cine nu-și cunoaște istoria, nu știe de unde vine și nici încotro se îndreaptă’’
,, Prof. Barbu Ludmer Charlotte ’’
Renumitul autor englez Brown, sublinia într-un tratat de ,, Istorie a contabilității și contabililor’’ că cel care
,, manifestă dorința să devină maestru într-o artă, trebuie să studieze mai întâi istoria’’.
Fără fundament istoric cunoștințele noastre sunt precare iar judecata fenomenelor din prezent este incompletă și lipsită de maturitate.
,, Trebuie citite scrierile celor vechi, deoarece legătura lor ne dă avantajul imens de a putea folosi lucrările atâtor oameni, fie pentru a cunoaște aceste lucruri care au fost ingenious descoperite altădată, fie pentru a ști ce ne mai rămâne de descoperit de aici încolo’’.
,,Rene Decartes’’
O incursiune în istoria contabilității semnifică un autentic act de cultură, dar în același timp, un demers deosebit de complex. Privind retrospectiv la istoria omenirii, la epoci și civilizații dispărute deja, ne uimește similaritatea unor idei și soluții, pe care numai orgoliul și lipsa de informare ne pot îndemna să le considerăm descoperiri ale lumii moderne. Realizări de excepțională valoare practică și științifică, rezistând timpului până în prezent, constituie mesajele pe care aceste civilizații dispărute îl trimit ca un ecou zilelor noastre.
In antichitate, grecii, perșii și incașii țineau socotelile cu ajutorul unor sfori înodate, de diferite culori. Ansamblul acestora constituia veritabile registre de evidență. Păstorii și-au numărat turmele gravând linii verticale pe bucăți de lemn. Brutarii din Franța foloseau această metodă pentru a număra pâinea vândută pe datorie. În Mesopotamia se utilizau, acum cinci mii de ani, tăblițe de argilă imeda pentru a consemna prin gravare operațiile care au avut loc.
La SUSA a fost descoperit codul regelui Hammurapi. Din textele codului reiese faptul că asiro-caldeenii foloseau tăblițele de argilă pentru inventarierea depozitelor. Aceste tăblițe erau apoi uscate și păstrate ca documente justificative. Ei cunoșteau noțiunea de active și pasive. De asemenea, ei aveau cunoștințe și de tehnica calculării dobânzilor pentru sumele împrumutate și înscrise în conturi, ca și la înregistrarea dobânzilor. Din examinarea acestor tăblițe, s-a constatat că, din vremuri îndepărtate, conturile folosite cuprindeau informații referitoare la: categoriile de obiecte vândute, numele părților participante, cantitățile și totalul vânzărilor. În afara tăblițelor de lut, grecii și romanii foloseau tăblițe cerate și tăblițe de marmură.
Scribii din Egiptul faraonilor țineau socotelile pe papirus. Cu timpul, locul frunzelor de papirus a fost luat de pergament și apoi de hârtie. Evoluția contabilității este legată de evoluția schimburilor comerciale. De la simple însemnări s-a trecut la contabilitatea memorială, contabilitatea în partidă simplă și contabilitatea în partidă dublă.
Cea mai veche contabilitate memorială pare a fi fost tinută de bancherii din Florența, încă la anul 1211, când se foloseau termenii de ,,dare” si de ,,avere”, deveniți mai târziu ,, debit” și ,, credit”.
Sub impulsul unei intense vieți economice, menționăm apariția primei opere scrise de contabilitate la sfârșitul secolului XV. Italia este locul unde s-a născut unul din cele mai mari imperii ale istoriei. Făuritori de epocă și civilizație, romanii au dominat lumea într-un triplu sens: cu spade, cu crucea și cu legea. Tot ea a dăruit posterității splendorile de formă și culori create de Michelangelo, Rafael sau Leonardo da Vinci. Același spațiu avea să-l dea lumii pe primul autor al unei opere scrise de contabilitate: Luca Paciolo.
Nicio altă lucrare nu a impulsionat atât de mult organizarea calculului economic și prin aceasta activitatea economică însăși, ca opera contabilă semnată de Luca Paciolo. Adept al principiului ,, ubi non est orde, ibi confusio’’, adică ,, unde nu este ordine, domnește confuzia’’, Paciolo tratează la un nivel superior cunoștințe din domeniul creditului, finanțelor și contabilității.
Prin opera de pionierat a savantului matematician, știința conturilor dobândește o deosebită însemnătate, iar cunoștințele de contabilitate se răspândesc în întreaga Europă.
Fra Luca Bartolomeo de Pacioli (numit și Luca di Borgo; n. 1446/7, Borgo Sansepolcro, Toscana – d. 19 iunie 1517, Roma) a fost un matematician și călugăr franciscan italian și colaborator al lui Leonardo da Vinci. Mai este denumit și părintele contabilității pentru contribuțiile sale de pionierat în acest domeniu. A introdus principiul dublei înregistrări în contabilitate.
Contabilitatea în partida dubla, ca piatra ei de temelie, pusa de Luca Pacioli, presupunea urmatoarele registre:
- Strata, in care se inregistrau zilnic operatiile, sub forma de articole contabile;
- Maestrul, in care se utilizau partizi pentru fiecare cont utilizat;
- Inventarul, in care, la finele fiecărui an, erau centralizate averea şi datoriile.
Dupa publicarea lucrarii lui Pacioli, contabilitatea în partida dubla s-a raspandit treptat in Europa Occidentala: din Italia in Germania, Franţa, Portugalia, Olanda si apoi în Marea Britanie, pe masura ce comertul se deplasa de la Mediterana catre Atlantic.
Partida dubla nu cunoaste ,,o dezvoltare a tehnicilor sale, ci mai ales o larga raspandire, pe masura ce tot mai multe companii se îmbogateau si isi diversificau activitatea”, iar elemente importante din contabilitatea moderna (cum ar fi situatiile financiare, evaluarea activelor, calculul profitului si calculatia costurilor) nu se regasesc in lucrarile publicate pana în 1850.
Odata cu extinderea organizarii afacerilor in societati pe actiuni, in secolul al XIX-lea si apoi in secolul al XX-lea se generalizeaza practica intocmirii bilantului si a contului de profit şi pierdere, avand in vedere faptul ca administratorii erau in unele cazuri obligati prin lege sa-si informeze periodic actionarii asupra patrimoniului si asupra gestionarii patrimoniului.
Din evolutia contabilitatii in aceasta etapa, apar o serie de teorii care, incercand sa explice pe baze stiintifice inregistrarile în conturi, sa evalueze practicile contabile, au contribuit la progresul contabilitatiii.
Germenii teoriilor contabile stiintifice au aparut in primele decenii ale secolului al XX-lea, si amintim in acest sens:
– aparitia in anul 1934 a principiilor contabile general acceptate (US GAAP) în SUA, ca raspuns la criza din anii ’30, prin care se cerea ca situatiile financiare americane să prezinte fidel patrimoniul si rezultatele acestuia, in conformitate cu aceste principii;
– apariţia pe continentul european a planului contabil (in Germania, primul plan contabil a fost elaborat de Schmanlenbah în 1927), care cuprindea o lista cadru de conturi organizate intr-un sistem integrat, plan care a avut o influenţă notabilă asupra reglementărilor contabile în Europa.
In Romania contabilitatea s-a dezvoltat, ca o disciplina stiintifica distincta, in cadrul stiintelor economice, fiind legiferata atat la nivel national, cat si international, in diversele epoci prin care a trecut tara noastra.
In perioada secolelor al XVIII –lea si al XIX-lea apar primele scrieri contabile, si anume:
- Codicele Vistieriei Moldovei, din anii 1777, 1786, 1798, 1804, in care se reflecta situatia economica a perioadei respective.
- Regulamentul Organic, prin care in Tarile Romane a fost introdusa obligatoriu contabilitatea publica, in vederea controlarii averii statului; s-au separat bugetul si finantele statului de cele ale domnitorului, in vederea realizarii unui control efectiv asupra autorizarii bunurilor si banului public.
In 1864, la Galati si Bucuresti se înfiintează scoli de contabilitate. In invatamantul superior, contabilitatea a fost predata pentru prima data de către profesorul Ion Ionescu de la Brad, în 1870, prin lucrarea , Lectiuni elementare de agricultura, iar primul curs cu caracter contabil a fost scris in 1873.
In perioada interbelica, dupa indelungi dezbateri si organizari preliminare ale economistilor de frunte ai tarii, are loc infiintarea Corpului de contabili autorizati si experti contabili in Romania, aprobat prin lege si promulgat de Regele Ferdinand prin Decretul regal nr.3036 din 13.07.1921.
In Romania, datorita faptului ca statele romane au fost sub conducerea unor imperii puternice si s-au unit tarziu, etapizat, precum si a perioadei comuniste din secolul al XX-lea, economia capitalista si afacerile au aparut si au evoluat mai tarziu ca in vestul Europei, iar contabilitatea, ca practica si apoi ca stiinta, s-a dezvoltat mai greu, abia din secolul al XIX-lea.
Dupa instaurarea regimului comunist, libera intiativa este inlocuita de economia dirijata, lucru care se rasfrange, inevitabil, si asupra profesiei contabile, o profesie liberala prin excelenta.
In anul 1947 s-a înfiintat Consiliul permanent al normarii contabilitatii, iar Ministerul Finantelor va coordona de acum inainte intreaga metodologie a normarii contabile.
In anul 1948 are loc nationalizarea principalelor mijloace de productie, astfel încat centralizarea tuturor comenzilor economice devine operanta suta la suta. In aceste conditii, existenta unui Corp al contabililor independenti devenea aproape imposibila.
Peste numai trei ani, in urma Hotararii nr.201 din 8 martie 1951 a Consiliului de Ministri, condus de dr. Petru Groza, Marea Adunare Nationala emite Decretul nr.40 din 10 martie 1951, prin care se desfiintează Corpul Contabililor Autorizati si Expertilor Contabili.
Imediat dupa inlaturarea regimului comunist, în anul 1992, a fost infiintata asociatia Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizați din Romania. In anul 1994, in baza Ordonanței Guvernului nr. 65 din 19 august 1994, a fost reinfiintat Corpul Experților Contabili si Contabililor Autorizați din România, ca persoana juridica de utilitate publica si autonoma, cu rol esential in gestionarea profesiei si in pregatirea profesionistilor contabili.
Dependenta de organismele de normalizare contabila internationala a determinat aderarea CECCAR la Federatia Internatională a Contabililor – IFAC si la Federația Expertilor Contabili Europeni – FEE, CECCAR avand in prezent peste 40.000 de membri.
Din punct de vedere al profesiilor liberale, are loc infiintarea si altor organisme profesionale, precum – CAFR (Camera Auditorilor Financiari din Romania), ce reglementează activitatea de auditor financiar; CCF (Camera Consultantilor Fiscali), care se ocupa de propunerile legislative si armonizarea activitatii fiscale; UNPIR (Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania), care reuneste activitati judiciare si extrajudiciare privind insolventa societatilor comerciale si care se afla in interdependenta cu disciplinele juridice.
In Romania profesia contabila este puternic legiferata de institutiile statului (ca si in Franta, de exemplu), insa, ca si in statele liberale din punct de vedere al reglementarii contabile (UK, USA), aceasta se afla la interferenta cu alte discipline economice precum fiscalitatea, statistica, micro si macro economia, dar si cu stiintele juridice (mai ales in cee ace priveste raspunderea juridica a creditorilor).
Astfel, un impact major il are aparitia Legii contabilitatii nr. 82 din 1991, prin care s-a stabilit un plan nou de conturi si un sistem de raportare financiara de inspiratie franceza.
Dupa anii 2000 are loc trecerea treptata la armonizarea contabilitatii cu Directivele Europene si Standardele Internationale prin OMFP (94/2001, 306/2002, 1752/2005, 3055/2009, 1802/2014), prin care se creeaza un cadru conceptual contabil de inspiratie anglo-saxona si se armonizeaza sistemul de raportari financiare, in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara.
Atenție însă: Contabilitatea și politica sunt două lucruri distincte. În politică, poți să alegi să fii de stânga sau de dreapta. În contabilitate nu. Se aplică un alt principiu: în conturi, ce punem în dreapta și ce punem în stânga are o importanță majoră pentru că dreapta este partea asimilată noțiunii de credit, iar stânga noțiunii de debit. Adică în dreapta avem patrimoniul nostru concretizat în capital social, rezerve (legale, din reevaluare ș.a.), rezultatul exercițiului, împrumuturi și datorii asimilate. Pe când în stânga găsim activele noastre: imobilizări, stocuri, trezorerie.
,,Contabilitatea este una din cele mai sublime creații ale spiritului omenesc pe care fiecare bun gospodar ar trebui să o folosească în gospodăria sa.”
,, Goethe’’
Ce este auditul?
Regulamentului Financiar aplicabil bugetului general al Comunității Economice Europene nr.1605/2002 , Directiva a Opta a Consiliului nr.84/253/EEC și Recomandarea 2001/256/EEC, definesc auditul într-un singur fel:
,,auditul reprezintă examinarea situațiilor financiare și a raportărilor contabile ale unei companii, societăți, firme sau instituții și consemnarea rezultatelor în cadrul unui raport care certifică dacă în opinia auditorilor, raportările contabile examinate reflectă în mod real situația financiară a companiei sau a altei entități similare”.